mistereleluitfo

Just another WordPress.com site

Creaturi Ciudate in America de Sud

In fostul oras minier Buhawen a fost semnalata prezenta a cinci creaturi negre, uriase care se presupune ca ar locui in riul Tikis, instalind panica in rindul familiilor din tribul Aeta, care locuieste aici.
Animalul necunoscut nu este nici peste, nici un mamifer cunoscut
Povestea membrilor tribului Aeta nu mentioneaza prezenta unor pesti uriasi sau a unor mamifere puternice care sa fi trait in habitatul lor. Aici este vorba despre altceva, un animal necunoscut, de talie mare care stirneste panica in rindul locuitorilor din zona.
Un monstru de 2 metri lungime pluteste in apele riului
Simbata, la ora 13.45, o ciudata creatura a fost vazuta inotind in riu, mai jos de Labuan, intr-o zona inchisa de o padurice deasa de tufe inalte.
Observata cu ochiul liber de pe un deal aflat cam la 300 de metri vest de riu, prima creatura care a venit in asezare avea aproximativ 2 metri lungime si 75 centimetri latime.De o culoare neagru inchis, era destul de vizibila de la distanta. Incet, animalul aluneca si s-a ascuns in tufele de pe marginea riului.
Creatura era de marimea unui jeep
Serranos si ajutorul sau Banes au spus ca au mai vazut patru alte creaturi similare, una dintre ele parind mare cit un jeep niciodata nu s-a dezvaluit in intregime.Nu stim daca sint pesti sau serpi sau alt animal cunoscut pentru ca aceste animale niciodata nu si-au aratat capul sau talia, a spus Serranos.
Confundat cu un bustean, animalul inoata silentios
Creaturile, conform celor spuse de el, au fost vazute prima data pe 5 noiembrie anul trecut. Un baiat Aeta a confundat aratarea cu un bustean plutitor.Conturul alungit al creaturii plutea usor de fiecare data, formind valuri pe apa. Cind se deplasa, nu se auzea nici un sunet nici ziua, nici noapte.
Panica s-a instalat in rindul locuitorilor
Conform celor spuse de Banes, animalul a zapacit 15 familii din tribul Aeta care locuiesc in Labuan. Desi nu stiu despre ce anume este vorba, ei sint convinsi ca o posibila primejdie sta ascunsa in riul lor.
Copiii de aici au fost sfatuiti sa inceteze sa se mai scalde in apele riului, iar barbatii si femeile de aici nu mai pescuiesc.
Copiii sint ingroziti. Cind au venit aici, pe deal, si au vazut monstrul, s-au intrebat ce poate fi acea ciudatenie. Nu avem inca nici un raspuns la aceste intrebari, a spus Banes.
Un alt pericol a aparut datorita opririi pescuitului
Serranos este ingrijorat in legatura cu incetarea activitatii de pescuit din oras. Broastele sint singura noastra sursa de proteine, a spus el.
Conform celor doi conducatori ai tribului, aceasta este ratiunea pentru care solicita ajutorul oamenilor de stiinta in elucidarea misterioasei creaturi care salasluieste in zona lor.

January 20, 2011 Posted by | Bizar, Extraterestrii | , , , , | Leave a comment